Obiective în Oltenia

Cea mai înaltă șosea din România: DN67C urcă din Novaci peste Munții Parâng până la 2.145 m, în Pasul Urdele, și coboară pe lângă Lacul Oașa spre Sebeș, pe 148 km deasupra norilor.

Poarta de travertin sculptată de Constantin Brâncuși în 1937–1938 la intrarea în Parcul Central din Târgu Jiu, parte din ansamblul „Calea Eroilor”, patrimoniu UNESCO.

Cel mai mare pod natural din România și singurul din lume peste care trece o șosea: o arcadă de calcar de 30 m, rămasă din tavanul prăbușit al unei peșteri, în satul Ponoarele din Platoul Mehedinți.

DN57 merge circa 100 km pe malul Dunării, de la Orșova la Moldova Nouă, prin Cazanele Mari și Mici, pe sub chipul lui Decebal și cu Serbia pe malul celălalt.

Masa rotundă de piatră a lui Constantin Brâncuși, cu 12 scaune-clepsidră, în parcul de pe malul Jiului: capătul de vest al ansamblului „Calea Eroilor”, în patrimoniul UNESCO.

Mină de sare activă lângă Râmnicu Vâlcea, în care se intră cu autobuzul printr-un tunel: galerii uriașe cu pereți vălurați, terenuri de sport, patinoar și cea mai mare biserică subterană din țară.

DN7A urcă 108 km de la Brezoi, pe Lotru în sus, prin Voineasa și pe lângă Lacul Vidra până la Obârșia Lotrului, apoi trece Pasul Groapa Seacă și coboară prin Cheile Jiețului la Petroșani.

Stațiune balneară de la poalele Subcarpaților vâlceni, cu ape iodurate, bromurate și sulfuroase, un parc balnear de la 1912 și Hotelul Palace, ridicat de Ernest Doneaud.

Cădere de apă de circa 30 m în Parcul Național Cozia, unde pârâul iese dintr-un tunel săpat în stâncă; se ajunge pe jos, pe un drum forestier lin prin Cheile Lotrișorului.

Stațiune balneară de pe Valea Oltului, la ieșirea râului din Munții Cozia: izvoare sulfuroase cunoscute din secolul al XIX-lea, Pavilionul Central de la 1886 și ștranduri cu apă termală deschise tot anul.